DSC00195

Pisica la vârsta a treia (II)

Nu vine când o strigi
De obicei, explicația cea mai simplă pentru această situație este surditatea totală sau parțială. Poți încerca să comunicați prin semne ale mâinilor. Unele pisici sunt capabile să interpreteze limbajul semnelor, dar e nevoie de mult exercițiu și de multă răbdare pentru a învăța pisica acest obicei. Îi poți atrage atenția bătând cu degetul în parchet, poți aplauda sau face semn cu mâinile.
Inerția este un alt semn de senectute, pentru că mișcarea devine foarte dureroasă pentru pisică. Chiar și în acest caz, este importantă mișcarea regulată, delicată, iar masajul poate fi o alternativă excelentă. Dacă în loc de exerciții, pisica dorește să doarmă, lăsați-o, mângâiați-o, vorbiți cu ea.

Frică sau anxietate
Pierderea vederii sau a auzului, dar și bolile care provoacă durere și afecțiunile neurologice pot contribui la inducerea unor stări de frică sau anxietate la pisicile senioare. Ca să poți trata aceste probleme, trebuie mai întâi să determini cauza lor. Medicul trebuie să afle care este factorul ce-i provoacă pisicii tale aceste stări. Apoi, va încearca să reducă impactul lui asupra psihicului animalului, oferindu-i un tratament corespunzător și medicamente împotriva anxietății, acolo unde se cere. În niciun caz, nu-i da medicamente pisicii tale fără acordul unui veterinar, fiindcă poți înrăutăți situația.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online!

Cele mai frecvente afecțiuni
Obezitatea este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate în rândul pisicilor senioare, deoarece datorită schimbărilor hormonale care au loc în organism, metabolismul încetinește. În această situație, este recomandat să treci felina pe un regim alimentar îmbogățit în fibre și cu puține grăsimi.
Diabetul, problemele articulare, afecțiunile ficatului și cele cardiovasculare, necesită și ele un regim alimentar adecvat. De obicei, odată cu înaintarea în vârstă, scade și randamentul activității pisicii (musculatura se atrofiază, devine mai slabită), ceea ce contribuie de asemenea la creșterea circumferinței în talie. Modul de viață sedentar poate fi rezultatul nu doar al „comodității“, dar și al unor afecțiuni articulare. De aceea, controalele medicale de rutină ar trebui să aibă loc de două ori pe an, pentru a preveni o serie de afecțiuni și a le depista pe altele din timp.

<< Încearcă să o provoci să facă mișcare zilnic. Fie că este vorba de joacă sau vrei să-i câștigi, pur și simplu, atenția, străduiește-te să găsești modalități prin care „bătrânica“ să poată părăsi culcușul călduros fără regrete. Cumpără-i jucării atractive sau invit-o să se joace, iar dacă la un moment dat refuză să se mai joace sau obosește, respectă-i dorința. >>